De mult tânjim după o lume colorată încă din copilărie.Chiar și cuvintele „colorat” și „colorat” sunt adesea folosite pentru a descrie țara zânelor.
Această dragoste naturală pentru culoare îi face pe mulți părinți să considere pictura drept hobby-ul cheie al copiilor lor.Deși puțini copii iubesc cu adevărat pictura, puțini copii pot rezista farmecului unei cutii de vopsea fină.
Galben lămâie, galben portocaliu, roșu aprins, verde iarbă, verde măsliniu, maro copt, ocru, albastru cobalt, ultramarin... aceste culori frumoase sunt ca un curcubeu emoționant, care răpește inconștient sufletele copiilor.
Persoanele sensibile pot descoperi că numele acestor culori sunt în mare parte cuvinte descriptive, cum ar fi verdele iarbă și roșu trandafir.Cu toate acestea, există unele lucruri precum „ocru” pe care oamenii obișnuiți nu le pot înțelege.
Dacă cunoașteți istoria unor pigmenți, veți constata că există mai multe astfel de culori anihilate în lungul râu al timpului.În spatele fiecărei culori este o poveste prăfuită.
Multă vreme, pigmenții umani nu au putut reprezenta o miime din această lume colorată.
De fiecare dată când apare un pigment nou-nouț, culoarea pe care o arată primește un nume nou-nouț.
Cei mai timpurii pigmenți proveneau din minerale naturale, iar cei mai mulți dintre aceștia proveneau din solul produs în zone speciale.
Pudra ocru cu conținut ridicat de fier a fost folosită de mult timp ca pigment, iar maro-roșcat pe care îl arată este numită și culoarea ocru.
Încă din secolul al IV-lea î.Hr., vechii egipteni stăpâniseră capacitatea de a produce pigmenți.Ei știu să folosească minerale naturale precum malachitul, turcoazul și cinabru, le macină și le spală cu apă pentru a îmbunătăți puritatea pigmentului.
În același timp, egiptenii antici aveau și o tehnologie excelentă de colorare a plantelor.Acest lucru a permis Egiptului antic să deseneze un număr mare de picturi murale colorate și strălucitoare.
De mii de ani, dezvoltarea pigmenților umani a fost condusă de descoperiri norocoase.Pentru a îmbunătăți probabilitatea acestui tip de noroc, oamenii au făcut multe încercări ciudate și au creat un lot de pigmenți și coloranți minunati.
În jurul anului 48 î.Hr., Cezar cel Mare a văzut un fel de violet fantomă în Egipt și a fost fascinat aproape instantaneu.El a adus această culoare, numită mov de melc de os, înapoi la Roma și a făcut-o culoarea exclusivă a familiei regale romane.
De atunci, violetul a devenit un simbol al nobilimii.Prin urmare, generațiile ulterioare folosesc expresia „născut în violet” pentru a-și descrie mediul familial.Cu toate acestea, procesul de producție a acestui tip de colorant purpuriu de melc de os poate fi numit o lucrare minunată.
Înmuiați melcul de os putred și cenușa de lemn într-o găleată plină cu urină putredă.După o lungă perioadă de timp în picioare, secreția vâscoasă a glandei branhiale a melcului osos se va schimba și va produce astăzi o substanță numită purpurită de amoniu, care prezintă o culoare violet albastru.
Formula structurală a purpuritei de amoniu
Rezultatul acestei metode este foarte mic.Poate produce mai puțin de 15 ml de colorant la 250.000 de melci de os, suficient pentru a vopsi un halat roman.
În plus, deoarece procesul de producție miroase, acest colorant poate fi produs doar în afara orașului.Chiar și hainele gata făcute finale emană o aromă unică de nedescris pe tot parcursul anului, poate că este „aroma regală”.
Nu există multe culori precum violetul de melc de os.În epoca în care pudra de mumie a fost mai întâi renumită ca medicament și apoi a devenit populară ca pigment, a fost inventat un alt pigment care era și legat de urină.
Este un fel de galben frumos și transparent, care a fost expus mult timp la vânt și la soare.Se numește galben indian.
Melc de os pentru producția de vopsire specială violet regal
Materia prima pentru galben indian
După cum sugerează și numele, este un pigment misterios din India, despre care se spune că este extras din urina de vacă.
Aceste vaci au fost hrănite doar cu frunze de mango și apă, ceea ce a dus la malnutriție severă, iar urina conținea substanțe galbene speciale.
Turner a fost ridiculizat pentru că a fost inspirat de icter, deoarece îi plăcea în special să folosească galbenul indian
Acești pigmenți și coloranți ciudați au dominat multă vreme lumea artei.Nu numai că fac rău oamenilor și animalelor, dar au și producție scăzută și prețuri mari.De exemplu, în Renaștere, grupul cyan era făcut din pulbere de lapis lazuli, iar prețul său era de cinci ori mai mare decât cel al aurului de aceeași calitate.
Odată cu dezvoltarea explozivă a științei și tehnologiei umane, pigmenții au nevoie și de o mare revoluție.Cu toate acestea, această mare revoluție a lăsat o rană fatală.
Albul de plumb este o culoare rară în lume, care poate lăsa o amprentă asupra diferitelor civilizații și regiuni.În secolul al IV-lea î.Hr., grecii antici stăpâniseră metoda de prelucrare a albului de plumb.
Alb de plumb
De obicei, mai multe batoane de plumb sunt stivuite în oțet sau în fecale de animale și plasate într-un spațiu închis timp de câteva luni.Carbonatul de plumb de bază final este albul de plumb.
Albul de plumb preparat prezinta o culoare complet opaca si groasa, care este considerata a fi unul dintre cei mai buni pigmenti.
Cu toate acestea, albul de plumb nu este genial numai în picturi.Doamnele romane, gheișele japoneze și doamnele chineze folosesc toate albul de plumb pentru a-și unge fețele.În timp ce acoperă defectele faciale, aceștia primesc și piele înnegrită, dinți putrezi și fum.În același timp, va provoca vasospasm, afectarea rinichilor, dureri de cap, vărsături, diaree, comă și alte simptome.
Inițial, regina Elisabeta cu pielea închisă a suferit de otrăvire cu plumb
Simptome similare apar și la pictori.Oamenii se referă adesea la durerea inexplicabilă a pictorilor drept „colici de pictori”.Dar secole au trecut, iar oamenii nu și-au dat seama că aceste fenomene ciudate provin de fapt din culorile lor preferate.
Albul de plumb de pe fața unei femei nu poate fi mai potrivit
Albul de plumb a derivat, de asemenea, mai multe culori în această revoluție a pigmentului.
Galbenul crom preferat al lui Van Gogh este un alt compus de plumb, cromat de plumb.Acest pigment galben este mai strălucitor decât galbenul indian dezgustător, dar este mai ieftin.
Poza lui Van Gogh
La fel ca albul de plumb, plumbul conținut în acesta pătrunde cu ușurință în corpul uman și se deghizează în calciu, ducând la o serie de boli precum tulburări ale sistemului nervos.
Motivul pentru care Van Gogh, care iubește galbenul crom și acoperirea groasă, suferă de multă vreme de boli mintale se datorează probabil „contribuției” galbenului crom.
Un alt produs al revoluției pigmentului nu este atât de „necunoscut” precum alb-plumb galben-crom.Poate începe cu Napoleon.După bătălia de la Waterloo, Napoleon și-a anunțat abdicarea, iar britanicii l-au exilat în Sfânta Elena.După ce a petrecut mai puțin de șase ani pe insulă, Napoleon a murit în mod ciudat, iar motivele morții sale sunt diverse.
Potrivit raportului de autopsie al britanicilor, Napoleon a murit din cauza unui ulcer gastric grav, dar unele studii au descoperit că părul lui Napoleon conținea o cantitate mare de arsenic.
Conținutul de arsenic detectat în mai multe mostre de păr de ani diferiți a fost de 10 până la 100 de ori cantitatea normală.Prin urmare, unii oameni cred că Napoleon a fost otrăvit și îndrumat până la moarte.
Dar adevărul este uluitor.Excesul de arsen din corpul lui Napoleon provine de fapt din vopseaua verde de pe tapet.
Cu mai bine de 200 de ani în urmă, celebrul om de știință suedez Scheler a inventat un pigment verde strălucitor.Acest tip de verde nu va fi niciodată uitat dintr-o privire.Este departe de a fi egalat de acei pigmenți verzi din materiale naturale.Acest „verde Scheler” a făcut furori odată ce a fost introdus pe piață din cauza costului său scăzut.Nu numai că a învins mulți alți pigmenți verzi, dar a cucerit și piața alimentară dintr-o singură lovitură.
Se spune că unii oameni au folosit verdele Scheler pentru a vopsi mâncarea la banchet, ceea ce a dus direct la moartea a trei invitați.Shiller Green este folosit pe scară largă de către comercianți în săpun, decorațiuni pentru tort, jucării, bomboane și îmbrăcăminte și, desigur, decorarea tapetului.Pentru o vreme, totul, de la artă la necesitățile zilnice, a fost înconjurat de un verde luxuriant, inclusiv dormitorul și baia lui Napoleon.
Se spune că această bucată de tapet a fost luată din dormitorul lui Napoleon
Componenta verdelui Scheler este arsenitul de cupru, în care arsenul trivalent este foarte toxic.Exilul lui Napoleon a avut o climă umedă și a folosit tapet verde Scheler, care a eliberat o cantitate mare de arsenic.Se spune că în camera verde nu vor fi niciodată ploșnițe, probabil din acest motiv.Întâmplător, verdele Scheler și mai târziu verdele Paris, care conțineau și arsenic, au devenit în cele din urmă un pesticid.În plus, acești coloranți chimici care conțineau arsenic au fost utilizați ulterior pentru a trata sifilisul, care a inspirat într-o oarecare măsură chimioterapia.
Paul Ellis, părintele chimioterapiei
Cupreouranit
După interzicerea verdelui Scheler, a mai fost în vogă un alt verde mai înspăimântător.Când vine vorba de producerea acestei materii prime verzi, oamenii moderni o pot asocia imediat cu bombe nucleare și radiații, deoarece este uraniu.Mulți oameni nu cred că se poate spune că forma naturală a minereului de uraniu este superbă, cunoscută sub numele de trandafirul lumii minereurilor.
Cea mai veche exploatare a uraniului a fost, de asemenea, adăugarea acestuia în sticlă ca toner.Sticla realizată în acest fel are o lumină verde slabă și este cu adevărat frumoasă.
Sticlă de uraniu verde intermitent sub lampa cu ultraviolete
Pulbere de oxid de uraniu galben portocaliu
Oxidul de uraniu este roșu portocaliu strălucitor, care este adăugat și la produsele ceramice ca toner.Înainte de al Doilea Război Mondial, aceste produse de uraniu „pline de energie” erau încă peste tot.Abia după ascensiunea industriei nucleare, Statele Unite au început să restricționeze utilizarea civilă a uraniului.Cu toate acestea, în 1958, Comisia pentru Energie Atomică a Statelor Unite a relaxat restricțiile, iar uraniul sărăcit a reapărut în fabricile de ceramică și sticlă.
De la natură la extracție, de la producție la sinteză, istoria dezvoltării pigmenților este și istoria dezvoltării industriei chimice umane.Toate lucrurile minunate din această istorie sunt scrise în numele acelor culori.
Mov melc os, galben indian, alb plumb, galben crom, verde Scheler, verde uraniu, portocaliu uraniu.
Fiecare sunt urmele lăsate pe drumul civilizației umane.Unele sunt stabile și constante, dar altele nu sunt profunde.Numai amintindu-ne aceste ocoliri putem găsi un drum drept mai plat.
Ora postării: 31-oct-2021